Cooked for me Eat

Energiea

February 16, 2016

STOP! Nimeni nu se atinge de mâncare! O să îți spun eu de ce.

Ziua Internațională a prietenei (de pe Facebook) am sărbătorit-o cu mâncare, evident. 

Cum am ieșit din examen, ne-am îndreptat către un restaurant în care nu mai fusesem până atunci – Energiea – la recomandarea unei prietene. Mai auzisem de el, renumit pentru niște costițe bune, dar nu îmi stătea mie gândul la asta. Eu alergam prin ploaie după o supă cremă să-mi încălzesc sufletul, căci înghețasem din cauza ploii reci și a nopții pierdute de dinaintea examenului.

Restaurantul îl găsești undeva între Universitate-Unirii (Str. Ion Brezoianu, nr.4) și vorba prietenei mele: „e mai de hipsteri.”

IMG_0032_galerie_mediu

IMG_9780_galerie_mediu

Sar peste comentariile cu spațiile de fumători/nefumători, deși aveam ceva de comentat, dar nu mai sunt relevante acum cu noua lege. (în sfârșit pot să ies liniștită iarna din casă la un ceai cald fără să mă mai gândesc că părul, pielea și hainele îmi vor mirosi a fum.)

După cum ți-am zis, am căutat în meniu o supă cremă, nu am avut prea multe variante, căci meniul nu îți oferă foarte multe posibilități, iar ăsta e un lucru bun, puțin și bun. Mi-am luat o supă cremă de morcovi cu unt de arahide și nuci caju, nu mai încercasem combinația asta, dar m-a convins să testez și acasă. 

supa-crema-morcovi

Cred că ar fi mers o felie de lime stoarsă deasupra, dar e bună și așa. 

Mi-am sfătuit prietenele să încerce lucrurile care sunau mai interesant, aveau salate cu rodie și quinoa, dressinguri de muștar dulce, tot felul de gusturi care meritau încercate, dar nu…

salată cu pui! Nici nu am ce să comentez, e doar o salată cu pui, nimic impresionant. 

salata-cu-pui

Au mai cerut niște bruschete mixte: cu roșii și prosciutto, cu pastă de măsline și cu ciuperci. Au fost bune, dar mai impresionată am fost de supa mea până acum. 

bruschete

Ceva bun ce merită încercat aici sunt ravioli făcuți de casă cu umplutură dintr-un mix ciuperci, dovleac copt, scăldate într-un sos alb. Alea da! Zic asta pentru că eu cred despre mine că am origini italienești (iubesc la nebunie sosul pesto, pizza, pastele și înghețata) sau poate pentru că pur și simplu îmi place mâncarea bună. 😀 

ravioli

Trecem la desert? Nu îmi ajunge doar o supă. Am oscilat între un sufleu de ciocolată care știam sigur că e delicios și un tort de ciocolată cu portocale caramelizate, jeleu de lavandă (aici m-a prins) și flori comestibile. (Ok, m-ai convins!) 

tort-la-metru

„Woooow, tort la metru!” – am fost atât de uimită de metrul meu de tort, încât am uitat complet de florile mele comestibile care mă convinseseră să aleg desertul ăsta. E un tort simplu plin de ciocolată densă, decorat cu portocale și jeleu de lavandă ceea mi s-a părut chiar interesant, fără flori :(, daaar sufleul de lângă mi-a zâmbit…

smiley-face-sufleu

și m-a cucerit! „Sufletul” e cu mult peste tortul meu, cu interior cald de ciocolată, ar fi mers perfect cu niște înghețată!

Deci, să îți iei sufleul când mergi! (după o linguriță de probă și-au comandat toate)

sufleu-de-ciocolata

P.S. Ai grijă fiindcă o să cadă afina când ajunge în fața ta, așa am pățit toate. 

Și ca să îți arăt ce prietene adevărate am – care îmi luminează cu telefonul pentru o poza bună- las dovada aici: 

„STOP! NIMENI NU SE ATINGE DE MÂNCARE – până nu fac câteva poze.”

true-friendship

În concluzie, Energiea se prezintă a fi un loc bun de luat masa cu prietenii, singurul inconvenient ar fi că nu se pot face rezervări – asta din ce am citit eu din review-urile de pe Facebook. Meniul, care nu e in totalitate actualizat, îl găsești pe site-ul lor pentru a verifica ce oferă și la ce preț. 

Am să revin? Probabil că da. 🙂 

 

Sursă foto: Energiea

 

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply

%d bloggers like this: